Niciodată Singură

De ce aș spune că nu-mi pasă? Aș minți. Doar mă cunoști.

Până mai ieri, cu greu ne putea despărți cineva.

În fiecare zi, aveam orele noastre de bârfă, în care povesteam fiecare ceea ce aflasem de la alții, de la ultima întâlnire sau ultima întâlnire pe Mess.

Aveam amici și chiar dușmani comuni, mergeam împreună la toate chefurile, toți vedeau cât de bine ne înțelegem.


Ai uitat? Eram soțul, iar tu erai soția! Și, când spuneam asta în gura mare, ți-era teamă că lumea o să ia chestia asta de bună și că noi chiar suntem pe invers!

Îți plăceau veselia și optimismul meu, îți făceai griji pentru viața mea, nu vroiai să sufăr, nu știai cum să mă consolezi când aveam decepțiile mele.

Te susțineam și te apăram când te simțeai pusă la colț de cei care ar fi trebuit să-ți asigure condiții de muncă decente, mi-era teamă să nu fii dată afară din locul în care ți-ai dorit să ajungi și pe care-l iubești.

Când ceilalți de bucurau de sărbătorile în familie, noi ne aveam una pe cealaltă. Ne-a prins Anul Nou vorbind la telefon sau sforăind în același pat, rupte de oboseală.

Ne-am petrecut o vară la teresă, împreună cu gașca noastră veselă, când mâncam conserve direct din cutie, pe ziar, ca să nu lipsim de la „program“ și să nu pierdem „locul de onoare“ și când am învățat să beau bere cu paiul (fără să mă îmbăt).

Ai fost singura care m-a încurajat să încep o relație cu cel care mi-a devenit soț, pentru că-ți era teamă ca, în „nebunia“ mea cu „prietenii mei, jandarmii“, să nu fac vreo prostie!

Când eram în criză de inspirație și de idei, mereu îți scormoneai creierul ca să-mi oferi subiecte pentru articole. Te sacrificai pe „altarul“ ziarului, deși întotdeauna am știut că nu-ți place să fii în prim-plan.

Îmi plăcea plăcinta cu brânză pe care obișnuiești s-o faci. N-am să uit că mi-ai făcut și mie una, după ce m-am măritat, deși eu ar fi trebuit să-ți fac cinste(e drept, am venit cu „beutura“)!

M-am rugat să-ți găsești și tu sufletul-pereche, m-am bucurat când l-ai întâlnit, deși nu sunt sigură că ești convinsă că el este.

Am plâns cu tine când ai trecut prin necazul cu care te-a încercat Dumnezeu astă-vară, ți-am înțeles durerea și am încercat să te consolez, deși sunt convinsă că locul gol, pricinuit de pierderea pe care ai suferit-o, nu-l va umple nimeni.


Acum două luni și jumătate m-am jucat. N-am crezut că nu vei gusta deloc farsa mea și regret că ai aflat că eu sunt autoarea ei într-un moment în care ai aflat că „matracuca“ poftește la spațiul tău. Aș fi vrut să-ți spun eu adevărul, în felul meu. Sunt sigură că, dacă aș fi reușit, perioada asta, în care nu ne-am vorbit deloc nu ar fi existat.

Știu că în seara aceea ți-am vorbit urât pe Mess, că m-a supărat felul în care ai ales „să te răzbuni“, momentul în care ai făcut-o. Dar, la fel de bine știi că mi-am cerut scuze și că ți-am explicat de ce reacționasem atât de violent.

Am încercat să vorbesc din nou cu tine, câteva zile mai târziu, când am intrat la tine pe Mess. Sunt convinsă că tu mi-ai răspuns, nu el, deși așa ai vrut să cred. Te-am înțeles și nu am insistat.


Dar nu mi-am închipuit că va trece atâta vreme fără să ne vorbim.

Nu sunt supărată pe tine...N-AM CUM SĂ FIU, pentru că numai tu ești prietena mea de suflet, oricâte neînțelegeri am avut.

Am, însă, o...reținere, nu pot să mă apropii de tine, pentru că nu știu cum să mă port cu tine...Viața te-a încercat prea mult în ultimul timp, nu știu dacă mai ții la glumă, nu știu care-ți sunt adevăratele probleme, dacă ai mai vrea să mi le împărtășești, dacă ai vrea să te ajut...


Cum ai putea crede că sunt indiferentă, că pot trece cu ușurință pe lângă tine, când știu câte avem în comun?

M-am bucurat că te-am revăzut azi, chiar dacă am trecut pe lângă tine fără să te salut. N-AM PUTUT! Știu că e o tâmpenie. Știu că ar trebui să trec peste toate barierele sufletești, mai mult sau mai puțin justificate, dar aș vrea să fiu eu cea căreia să-i scoți fluturii din cap!


Nu pot, încă, să-ți vorbesc. Îți scriu aceste rânduri, deși nu știu dacă le vei citi vreodată.


Vreau să știi că mi-e dor de tine.


Și că-mi pare rău.



Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteţi un comentariu